Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Ministerul Economiei a lansat in dezbatare publica in 9 iulie 2020 un proiect de OUG privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, în contextul crizei COVID-19, precum si alte măsuri în domeniul fondurilor europene
Proiectul are 3 componente. Despre primele doua am scris aici:
- Microgranturi de 2.000 euro pentru microintreprinderi fara salariati
- Granturi pentru capital de lucru intre 2.000 si 150.000 eur -conditii si domenii eligibile
A treia componenta are in vedere sprijinul IMM-urilor care, ca urmare a crizei SARS-CoV-2 trebuie să își realoce activitatea prin crearea unor capacități de producții noi, prin desfășurarea unor activități noi sau prin implementarea unor proiecte de investiții noi, iar pentru aceasta au nevoie de granturi pentru investiții de mică valoare astfel încât să se creeze capacități de producție mici și să se poată obține produse și servicii noi adaptate la cerințele consumatorilor.
Conform datelor statistice furnizate de ONRC la nivelul anului 2019, exista un număr de aproximativ 165.000 IMM-uri afectate.
Lista domeniilor eligibile poate fi gasita AICI.
Grantul pentru investiții reprezinta un sprijin din fonduri externe nerambursabile destinate beneficiarilor care au ca sursă de finanțare fondurile externe nerambursabile, cofinanțări de la bugetul de stat, precum și cofinanțări proprii ale beneficiarilor în cadrul POC 2014-2020, destinate IMM-urilor care implementează investiții necesare pentru:
- a) extinderea capacităților de producție existente, precum și pentru extinderea capacităților de prestării de servicii;
- b) realizarea de unități noi ale capacităților de producție existente, precum și pentru realizarea unor unități noi de prestare de servicii;
- c) reabilitarea/modernizarea unităților de producție existente precum și pentru reabilitarea/modernizarea unor unități noi de prestare de servicii.
Valoarea grantului
Granturile pentru investiții se acordă pe proiect și beneficiar și au o valoare cuprinsă între 50.000 euro și 200.000 euro, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse.
Granturile pentru investiții nu includ cofinanțarea proprie a beneficiarilor stabilită în procent de minim 15% din valoarea grantului solicitat de către beneficiarii din regiunile mai puțin dezvoltate și 30% din valoarea grantului solicitat de către beneficiarii din regiunea București-Ilfov.
Conditii de indeplinit pentru a putea beneficia de grant
Granturile pentru investiții se acordă beneficiarilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au avut activitate curentă/operațională desfășurată de minim un an înaintea depunerii cererii de finanțare;
b) au înregistrat profit operațional din activitatea curentă (activitatea de exploatare) în unul din exercițiile financiare din ultimii doi ani înainte de depunerea cererii de finanțare;
c) se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfășurarea activității operaționale/curente pentru o perioadă de minim trei ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;
d) realizează minim 50% din valoarea veniturilor planificate în cadrul planului de afaceri anexă la cererea de finanțare în primii doi ani de durabilitate, iar diferența până la sfârșitul perioadei de durabilitate (anul al treilea);
e) dispun de cofinanțare proprie a proiectului în procent de minim 15% din valoarea proiectului de investiții solicitat pentru finanțare pentru regiunile mai puțin dezvoltate, iar pentru regiunea București – Ilfov, de minim 30% din valoarea proiectului solicitat la finanțare;
f) se angajează să prezinte dovezi privind rezonabilitatea preturilor pentru investițiile pentru care se solicită ajutor de stat.
Ce cheltuieli se vor putea finanta ?
Beneficiarii de granturi pentru investiții pot utiliza granturile pentru finanțarea următoarelor categorii de cheltuieli:
a) cheltuieli cu realizarea/achiziția construcțiilor, achiziția de echipamente inclusiv echipamente IT, utilaje, tehnologii, dotări independente, mobilier de birou și mobilier specific, achiziția de terenuri în limita a 10% din valoarea eligibila a proiectului, cheltuieli cu consultanța și proiectarea, managementul de proiect, asistența tehnică, dirigenția de șantier, cheltuieli de sistematizare și amenajare teritorială a terenurilor, cheltuieli de mediu, cheltuieli cu racordul la utilități, cheltuieli privind accesibilitatea, cheltuieli de promovare, participare la târguri, evenimente, conferințe, cheltuieli privind studiile, cheltuieli privind drepturile de proprietate intelectuală, precum și orice alte categorii de cheltuieli care sunt în legătură cu proiectul de investiții care face obiectul contractului de finanțare;
b) cheltuieli pentru realizarea de depozite de echipamente medicale, medicamente, materiale sanitare destinate intervenției pentru situații de urgență;
c) cheltuieli cu echipamente inclusiv echipamente IT, tehnologii, utilaje, dotări independente, mobilier de birou și mobilier specific, obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe pentru unitățile de producție/prestări servicii existente.