Conform Ordinului 9/2010 emis de BNR, Situațiile Financiare întocmite în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, devin unicul sistem contabil pentru instituțiile de credit. De asemenea, la 1 Octombrie 2012, Ministerul Finanțelor Publice a emis Ordinul nr. 1286/2012 pentru aprobarea Reglementărilor Contabile conforme cu standardele internaționale de raportare financiară aplicabile societăților comerciale ale căror titluri de valoare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată.
Potrivit acestui ordin, în scopul întocmirii situațiilor financiare anuale individuale, entitățile aplică IFRS, inclusiv prevederile IFRS 1 “Adoptarea pentru prima dată a Standardelor internaționale de raportare financiară”.
Începând cu exercițiul financiar al anului 2013, entităților care fac obiectul acestui ordin nu le mai sunt aplicabile Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin OMFP 3055/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere aceste aspecte consider că este necesară cunoașterea prevederilor Standardelor Internaționale de Contabilitate și de aceea mi-am propus ca în acest articol să prezint unele dintre cele mai importante diferențe între reglementările naționale și referențialul international pe partea de imobilizări corporale:
1. IAS 16 “Imobilizări corporale” solicită ca în calculul amortizării să se țină cont de valoarea reziduală în timp ce OMFP presupune că aceasta este nulă.
2. IAS cere ca amortizarea să se calculeze prin metoda care reflectă cel mai bine ritmul în care se consumă avantajele economice aferente imobilizării respective, în timp ce OMFP prezintă o listă cu patru metode acceptate (liniară, degresivă, accelerată și calculată pe unitate de produs sau serviciu ), din care doar două sunt fiscale (liniară și degresivă)
3. IAS 16 cere societăților ca periodic să analizeze dacă durata de amortizare, ritmul de amortizare și valoarea reziduală mai corespund realității și, în caz contrar, să se procedeze la reestimarea acestora. În schimb, OMFP consideră că reestimarea duratei de utilizare ar putea să apară extrem de rar, iar schimbarea metodei de amortizare este considerată o corectare de eroare.
4. Conform IAS 16, amortizarea începe de la data punerii în funcțiune a activului, în timp ce OMFP prevede înregistrarea amortizării începând cu luna următoare punerii în funcțiune.
5. În cazul în care un activ are o componentă corporală și una necorporală, conform referențialului internațional, întregul activ se recunoaște ca o imobilizare corporală dacă funcționarea sa este dependentă de existența componentei necorporale (exemplu: instalație și soft dacă instalația nu funcționează fără soft) . În OMFP nu este prevăzut acest lucru, cele două active se vor recunoaște separat.
6. În referențialul internațional se face distincția între Imobilizări Corporale (IAS 16), Imobile de Plasament (IAS 40 “Investiții imobilizare”) și Active Necurente Destinate Cedării (IFRS 5 “Activele pe termen lung deținute pentru vânzare și activități întrerupte”). În OMFP nu există această distincție, majoritatea acestor elemente fiind considerate Imobilizări Corporale.
Conform IAS 40, Imobilele de Plasament reprezintă terenuri și clădiri de pe urma cărora se obțin avantaje sub formă de chirii sau pentru care se așteaptă avantaje sub formă de creștere de valoare prin trecerea timpului.
În momentul în care un activ nu mai îndeplinește condițiile pentru a fi imobil de plasament, acesta se transferă într-o altă categorie de active, la valoarea justă de la data transferului.
Conform IFRS 5, un activ necurent se clasifica în categoria celor destinate cedării cel mai devreme atunci când sunt îndeplinite două condiții:
– Activul este disponibil pentru o cesiune imediată în starea sa actuală;
– Există o probabilitate ridicată ca cesiunea activului să aibe loc.
De asemenea, un grup destinat cedării reprezintă un ansamblu de active și datorii pe care întreprinderea are intenția să le cedeze printr-o tranzacție unică. Uneori grupurile destinate cedării pot conține și elemente curente (stocuri) Activele Destinate Cedării, respectiv datoriile ce fac parte din grupuri destinate cedării, trebuie prezentate în bilanț la o categorie distinctă, conform IFRS 5. La fel și rezerva din reevaluare: dacă există, se prezintă la Rezerve la Activele Necurente Destinate Cedării.
În momentul în care un activ nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de IFRS 5, trebuie reclasificat. Reclasificarea se face la valoarea recunoscută de la acea dată. Nu se poate, însă depăși Valoarea Contabilă Netă pe care ar fi avut-o la acea dată activul respectiv dacă anterior nu ar fi fost clasificat conform IFRS 5.
7. În OMFP 3055/2009 s-au preluat numeroase noțiuni legate de indiciile de depreciere din IAS 36, dar nu s-a preluat noțiunea de Valoare Recuperabilă cu tot ce implică calculul acesteia și nici precizările referitoare la unitățile generatoare de trezorerie. Conform IAS 36, există depreciere atunci când Valoarea Contabilă a unui Activ este mai mare decat Valoarea Recuperabilă(VR).VR este considerată valoarea maximă dintre Valoarea Justă (VJ) mai puțin Cheltuielile estimate de Vânzare (Cv) și Valoarea Utilă (Vu):
VR= max. (VJ-Cv; Vu).
Vu este valoarea actualizată a fluxurilor viitoare de trezorerie, generată de utilizarea continuă a activului și de ieșirea acestuia din întreprindere.
IAS 36 recomandă ca pentru perioadele ce depășesc 5 ani să se folosească rate stabile sau descrescătoare pentru estimarea fluxurilor de trezorerie. Se efectuează test de depreciere doar pentru acele active pentru care există indicii că au pierdut din valoare, iar deprecierile constatate reprezintă cheltuieli ale exercițiului curent. De asemenea, există active care nu generează fluxuri de trezorerie în mod independent de alte active.
Pentru acestea este necesar să se testeze întreaga unitate generatoare de trezorerie (UGT) de care aparține activul respectiv. Mai trebuie precizat faptul că există anumite active, altele decât fondul comercial, care genereaza fluxuri de trezorerie pentru mai multe grupuri de active (ex: clădirea în care se află sediul societății, un centru de cercetare al societății, unele programe informatice, etc). Acestea se numesc active corporative sau active suport.
8. Provizioanele pentru dezafectarea unei imobilizări și refacerea amplasamentului se constituie, conform OMFP 3055/2009, la valoarea nominală la care sunt estimate cheltuielile cu dezafectarea imobilizării și refacerea amplasamentului, la momentul constituirii provizioanelor, în timp ce conform IAS 16, aceste provizioane se recunosc pentru Valoarea actualizată cu ratele dobânzii estimate de pe piață.
Detalii suplimentare : http://andreilungu.blogspot.ro/, secțiunea “Lucrări”.
Profilul de Linkedin al autorului : http://www.linkedin.com/pub/andrei-lungu/7b/143/8a9
