Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
Definitie: Sediul permanent este un loc prin care se desfasoara integral sau partial activitatea unui nerezident, fie direct, fie printr-un agent dependent. Un sediu permanent presupune un loc de conducere, o sucursala, un birou, o fabrica, un magazin, un atelier, precum si o mina, un put de titei sau de gaze, o cariera sau alte locuri de extractie a resurselor naturale, precum si locul in care continua sa se desfasoare o activitate cu activele si pasivele unei persoane juridice romane care intra intr-un proces de reorganizare.
Potrivit art. 8 (3) din Codul Fiscal, un sediu permanent presupune un santier de constructii, un proiect de constructie, un ansamblu sau montaj ori activitati de supervizare legate de acestea, numai daca santierul, proiectul sau activitatile dureaza mai mult de 6 luni.
Prin exceptie, un sediu permanent nu presupune urmatoarele:
- folosirea unei instalatii numai in scopul depozitarii sau al expunerii produselor ori bunurilor ce apartin nerezidentului;
- mentinerea unui stoc de produse sau bunuri ce apartin unui nerezident numai in scopul de a fi depozitate sau expuse;
- mentinerea unui stoc de produse sau bunuri ce apartin unui nerezident numai in scopul de a fi procesate de catre o alta persoana;
- vanzarea de produse sau bunuri ce apartin unui nerezident, care au fost expuse in cadrul unor expozitii sau targuri fara caracter permanent ori ocazionale, daca produsele ori bunurile sunt vandute nu mai tarziu de o luna dupa incheierea targului sau a expozitiei;
- pastrarea unui loc fix de activitate numai in scopul achizitionarii de produse sau bunuri ori culegerii de informatii pentru un nerezident;
- pastrarea unui loc fix de activitate numai in scopul desfasurarii de activitati cu caracter pregatitor sau auxiliar de catre un nerezident;
- pastrarea unui loc fix de activitate numai pentru o combinatie a activitatilor prevazute la lit. a) – f), cu conditia ca intreaga activitate desfasurata in locul fix sa fie de natura pregatitoare sau auxiliara.
Autor articol: Diana Dragomir, economist, profil Linkedin -click aici-