Suspendarea sanctionarii neconectarii aparatelor de marcat la ANAF pentru 3 luni

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Operatorii economici din categoria marilor contribuabili care aveau obligația să asigure conectarea aparatelor de marcat la sistemul informatic al ANAF, riscă începând cu data de 1 octombrie 2020 aplicarea de sancțiuni drastice fără ca fapta să le fie imputabilă, în condițiile în care doar o mică parte a distribuitorilor autorizați au obținut supliment de aviz tehnic de la ICI București, iar după obținerea acestui document este necesară parcurgerea altor etape obligatorii,

Prin urmare, se impune suspendarea aplicării dispozițiilor  art. 11 alin. (1) lit. j) din OUG nr. 28/1999, până la data de 31 decembrie 2020, pentru săvârșirea faptei prevăzute la art. 10 lit. ff), potrivit notei de fundamentare a unui proiect e modificare a Codului fiscal, publicat in 16.10.2020.

Pentru săvârșirea faptei prevăzute la art. 10 lit. z), dispozițiile art. 11 alin.(1) lit.j) rămân aplicabile în continuare, suspendarea reglementată de prezentul proiect de act normativ operând doar în cazul săvârșirii, până la data de 31 decembrie 2020, a faptei prevăzute la art. 10 lit. ff).

Măsura are în vedere suspendarea cu cca. trei luni a aplicării sancțiunii prevăzută de lege pentru nerespectarea obligației operatorilor economici de a asigura conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al ANAF, pentru a permite distribuitorilor autorizați să dezvolte softul, să îl testeze, să obțină supliment de aviz tehnic la ICI București și respectiv să îl implementeze în aparatele de marcat, astfel încât acestea să se conecteze la sistemul informatic al ANAF, în vederea transmiterii datelor fiscale.

           

Articole similare

Comentariul tau aici