Vanzarea la distanta – termenul zilei

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

Prin vanzarea la distanta se intelege o livrare de bunuri care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru in alt stat membru de catre furnizor sau de alta persoana in numele acestuia catre un cumparator persoana impozabila sau PJ neimpozabila, care beneficiaza de exceptia prevazuta la art. 268 alin. (4), sau catre orice alta persoana neimpozabila, in conditiile prevazute la art. 275 alin. (2) – (7).

La art. 268 alin (4) este prevazut faptul ca nu sunt considerate operatiuni impozabile in Romania achizitiile intracomunitare de bunuri care indeplinesc urmatoarele conditii:

  • sunt efectuate de o persoana impozabila care efectueaza numai livrari de bunuri sau prestari de servicii pentru care taxa nu este deductibila sau de o persoana juridica neimpozabila;
  • valoarea totala a acestor achizitii intracomunitare nu depaseste pe parcursul anului calendaristic curent sau nu a depasit pe parcursul anului calendaristic anterior plafonul de 10.000 euro, al carui echivalent in lei este stabilit prin normele metodologice.

Pe de alta parte, vanzarea la distanta din alt stat membru in Romania reprezinta vanzarea produselor accizabile deja eliberate pentru consum intr-un stat membru, care sunt achizitionate de o persoana stabilita in Romania, alta decat un antrepozitar autorizat sau un destinatar inregistrat, care nu exercita o activitate economica independenta, si care sunt expediate ori transportate catre Romania, direct sau indirect, de catre vanzator ori in numele acestuia, fiind supuse accizelor in Romania.

Vanzarea la distanta din Romania in alt stat membru reprezinta vanzarea
produselor accizabile deja eliberate pentru consum in Romania, care sunt achizitionate de o persoana, alta decat un antrepozitar autorizat sau un destinatar inregistrat, stabilita in alt stat membru, care nu exercita o activitate economica independenta, si care sunt expediate ori transportate catre acel stat membru, direct sau indirect, de catre vanzatorul stabilit in Romania ori in numele acestuia, fiind supuse accizelor in acel stat membru.

Accizele platite in Romania se restituie, la solicitarea vanzatorului, daca
vanzatorul din Romania prezinta autoritatilor competente dovezi care sa ateste ca produsele accizabile au ajuns si accizele s-au platit in statul membru de destinatie.

Vanzarea la distanta are loc intr-un stat membru, altul decat Romania,
conform art. 275 alin. (5) din Codul fiscal, daca valoarea totala a vanzarilor
la distanta efectuate de furnizorul din Romania depaseste plafonul vanzarilor la distanta stabilit de statul membru de destinatie, care poate sa difere de cel stabilit la alin. (1), valabil pentru Romania, sau in cazul in care
furnizorul si-a exercitat optiunea prevazuta la alin. (12).

Plafonul pentru vanzari la distanta se calculeaza pe fiecare an calendaristic.

In sensul art. 275 alin. (5) din Codul fiscal, persoanele din alt stat membru care nu comunica furnizorului din Romania un cod valabil de inregistrare in scopuri de TVA se considera ca sunt persoanele care beneficiaza in statul lor membru de derogarea prevazuta la art. 3 alin. (2) din Directiva 112, al carei echivalent in Codul fiscal este art. 268 alin. (4).

 

Articole similare

Comentariul tau aici