A fost publicat Ordinul pentru noul format al declaratiei unice – O 1.107/03.06.2020

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

In MOF 468 din 03.06.2020 a fost publicat Ordinul 1.107 pentru aprobarea modelului, continutului, modalitatii de depunere si de gestionare a Declaratiei unice.

Formularul este adaptat sa reflecte bonificatiile care se acorda in anul 2020:

Declaratia unica

Termenul de 25 mai 2020 prevăzut la art. V din OG nr. 6/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare s-a prorogat până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, in baza OUG 69/2020.

Pentru declaratiile aferente anului 2019 cu termen de depunere in 2020:

Dacă declaraţia unică se depune până la 30 iunie 2020 inclusiv, se acordă următoarele BONIFICATII:

  • a) pentru plata impozitului pe venit, CAS si CASS , reprezentând obligaţii fiscale anuale pentru anul 2019, se acordă o bonificaţie de 5% din aceste sume, dacă toate aceste obligaţii fiscale de plată se sting prin plată sau compensare, integral până la data 30 iunie 2020 inclusiv;
  • b)pentru depunerea declaraţiei unice prin mijloace electronice de transmitere la distanţă se acordă o bonificaţie de 5% din toate aceste 3 taxe.

Bonificaţia prevăzută la lit. b) se acordă numai dacă este îndeplinită condiţia de acordare a bonificaţiei prevăzută la lit. a), caz în care se aplică ambele bonificaţii.

Bonificaţia se determină de contribuabil şi se evidenţiază în mod distinct în declaraţia unică sub rezerva verificării ulterioare. Obligaţiile fiscale de plată se determină prin diminuarea obligaţiilor fiscale datorate cu valoarea bonificaţiei.

Important: Bonificaţiile se acordă numai în situaţia în care obligaţiile fiscale anuale de plată, reprezentând impozitul pe venit, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, se sting integral prin plată sau compensare, până la 30 iunie 2020 inclusiv

Articole similare

Comentariul tau aici