Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Ministerul de Finante a publicat in 28.05.2020 un proiect de modificare a normelor de aplicare a Programului IMM Invest care vizeaza urmatoarele directii :
- la nivelul OUG nr.110/2017 : s-a renunțat la cerința de instituire a ipotecii legale asupra universalității de bunuri mobile și imobile aparținând debitorului și la ipotecile convenționale constituite de terții garanți, ca parte integrantă din structura de garanții a creditelor garantate în cadrul programului.
- introducerea unor reglementări potrivit cărora certificatul de atestare fiscală se transmite de către instituția de credit finanțatoare, ținând cont de faptul că este vorba despre date obținute și de bancă și de FNGCIMM din aceeași sursă – baza de date gestionată de MFP. Doar în situația în care valabilitatea certificatului de atestare fiscală expiră până la data aprobării garanției, consultarea se va realiza de către FNGCIMM prin utilizarea acordului beneficiarului privind consultarea bazei de date a MFP.
- se impune a fi făcută precizarea că, timpul alocat răspunsului după consultarea bazei de date a MFP pentru emiterea CAF-ului este de pana la 4 zile, interval in care solicitarea de garantare stationeaza in starea analiza in cadrul FNGCIMM.
- Propunerea de modificare a art.16 are în vedere situatia practică a finanţărilor a căror rambursare se face în baza unui grafic, în cazul cărora nu este necesară notificarea FNGCIMM, iar în forma în vigoare a HG nr.282/2020, dintr-o eroare materială a fost prevazuta eronat trimiterea la alin. (8) al art.16. Trimiterea eronată trebuie corectată întrucât induce idea ca institutia de credit nu are obligatia sa notifice Fondul in toate situatiile de la alin.7 in cazul creditelor cu grafic de rambursare și poate crea disfuncționalități în procesul de monitorizare a a garanțiilor.
- La pct.8 din proiect, la art. 23, la alin.(2) si 4 în ceea ce privește aprobarea, respectiv respingerea cererii de plată a garanției, se propune introducerea unor prevederi referitoare la asumarea de catre instituția de credit a obligatiei prevazuta la art. 6 alin. (8) din norme, respectiv cu privire la verificarea destinaţiei creditelor pentru realizarea de investiţii şi urmărirea utilizării finanţării pe faze de execuţie, conform proiectului de investiţii şi detaliilor de execuţie.
- pentru eliminarea oricărui echivoc, se propune introducerea unei reglementări având caracterul unei norme de precizare, potrivit căreia ipotecile legale, se individualizează în contractul de garantare.
În urma analizei efectuate, s-a constatat că nu este necesară introducerea de criterii și documente distincte de analiză pentru cele trei noi categorii de beneficiari introduse prin modificările aduse OUG nr.110/2017, care au extins categoriile de beneficiari eligibili ai programului cu includerea societăților agricole, cooperativelor agricole de producției și ONG-urile care desfășoară activitate economică, cu condiția încadrării acestora în categoria IMM-urilor. Acestor noi categorii, li se vor aplica după caz, criteriile și documentele de analiză existente la nivelul formei în vigoare a normelor de aplicare a Programului IMM INVEST ROMÂNIA, adaptate în funcție de categoria din care aceștia fac parte.