Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Ministerul de Finante a publicat pe data de 19 septembrie 2024 un proiect legislativ pentru completarea Codului fiscal in ce priveste deducerile fiscale pentru investitiile in activitatea de cercetare-dezvoltare.
In prezent, deducerile pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare se aplică doar în cazul în care contribuabilii sunt obligați la plata impozitului pe profit, în cotă de 16%.
Astfel, unul din stimulentele care se acordă pentru activitățile de cercetare-dezvoltare este deducerea suplimentară la calculul rezultatului fiscal, în proporţie de 50%, a cheltuielilor eligibile pentru aceste activităţi; deducerea suplimentară se calculează trimestrial/anual, după caz.
Totodată, urmare instituirii impozitului minim pe cifra de afaceri ca urmare a adoptării Legii nr. 296/2023 s-a creat o situație de diferențiere fiscală, astfel:
-contribuabilii care plătesc impozitul pe profit în cotă de 16% beneficiază de stimulente fiscale pentru activitățile de cercetare – dezvoltare;
-contribuabilii care plătesc impozitul minim pe cifra de afaceri nu beneficiază de stimulente fiscale pentru activiățile de cercetare-dezvoltare.
Astfel, pentru contribuabilii care sunt obligați la plata impozitului minim pe cifra de afaceri s-a creat inechitate deși, aceștia efectuează aceleași activități de cercetare-dezvoltare eligibile.
Completarea prevederilor Codului fiscal vizează scăderea din impozitul minim pe cifra de afaceri a valorii obținute prin aplicarea cotei de 16% asupra cuantumului reprezentând deducerea suplimentară de 50% din cheltuielile eligibile pentru activitățile de cercetare-dezvoltare.
Având în vedere că rezultatul fiscal al anului 2024 încă nu a fost definitivat se propune aplicarea acestei scăderi și pentru determinarea impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri aferent anului fiscal 2024/anului fiscal modificat care începe în anul 2024.