Proiect de ordonanta privind intarirea disciplinei financiare – actualizat

Proiect Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare – precizăm că prezentul proiect de ordonanţă reprezintă forma refăcută a proiectului Proiect Ordonanţă a Guvernului pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea unor acte normative , ca urmare a preluării Capitolului I – Măsuri pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi a Art. 32. referitor la completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, de la Capitolul II – Modificarea unor acte normative, în proiectul de Lege pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.250/2003 cu modificările ulterioare, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice în data de 10.02.2014 .

Schimbarile preconizate conform notei de fundamentare a noului proiect sunt :

• Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

A. – Titlul II „Impozitul pe profit”

Nu intră în sfera veniturilor neimpozabile veniturile din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română de o persoană rezidentă intr-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri.

B. Titlul III Impozitul pe venit

Se reglementează posibilitatea contribuabililor/asocierilor fără personalitate juridică care desfăşoară activităţi agricole, pentru care determinarea venitului se realizează pe baza normelor de venit şi deţin suprafeţe destinate producţiei agricole vegetale/ animale în localităţi diferite, de a alege localitatea/localităţile unde vor beneficia de încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile prevăzute pentru fiecare grupă de produse. Opţiunea se exercită prin completarea corespunzătoare a declaraţiei privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit.

C. Titlul V „Impozitul pe veniturile obţinute din România de persoane nererezidente”

În vederea asigurării unui cadru unitar în ceea ce priveşte restituirea impozitelor cu reţinere la sursă, se propune eliminarea prevederilor privind procedura de restituire a impozitelor reţinute în plus de către plătitorii de venituri din România persoanelor nerezidente, în condiţiile detalierii acestei proceduri în Codul de procedură fiscală.

D. Titlul VI „Taxa pe valoarea adăugată”

– Începând cu 1 ianuarie 2015 locul prestării pentru serviciile electronice, de telecomunicaţii, radiodifuziune şi televiziune prestate către persoane neimpozabile stabilite în Uniunea Europeană se consideră a fi în statul membru în care este stabilit beneficiarul. Pentru a evita înregistrarea prestatorilor de servicii în toate statele membre se extinde regimul special pentru servicii electronice, de care beneficiază în prezent persoanele impozabile nestabilite în Uniunea Europeană, şi pentru celelalte servicii, de telecomunicaţii, radiodifuziune şi televiziune şi concomitent, se implementează un regim similar şi pentru persoanele impozabile stabilite în Uniunea Europeană, dar nestabilite în statul membru de consum, respectiv în statul membru în care este stabilit beneficiarul. Implementarea regimului special pentru prestatorii stabiliţi în Uniune presupune crearea unor proceduri administrative, în acest sens fiind necesară adoptarea prevederilor legale naţionale cel puţin cu un an înainte de intrarea în vigoare a acestuia. În situaţia în care actele cu putere de lege cu privire la transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor art. 5 din Directiva 2008/8/CE nu sunt adoptate în regim de urgenţă, nu este posibilă elaborarea legislaţiei secundare şi dezvoltarea aplicaţiei informatice, astfel încât România nu va putea respecta termenele obligatorii angajate faţă de Comisia Europeană şi nu va fi în măsură să aibă pregatit la 1 ianuarie 2015 sistem informatic pentru a permite persoanelor impozabile care prestează astfel de servicii către persoane neimpozabile să îşi îndeplinească obligaţiile privind TVA;

– Potrivit dispoziţiilor art.215 alin(3) din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanţele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia. În consecinţă s-a prevăzut ca sumele stabilite de organele de inspectie fiscala prin act administrativ dar suspendate de instanţele de judecată să nu fie cuprinse la calculul sumelor negative de TVA sau a taxei pe valoarea adăugată de plată, cumulate pentru o perioadă fiscală, decât în luna în care va înceta susupendarea executării actului administrativ fiscal, pentru a evita mărirea articificală a taxei de plată cu aceste sume.

– Cumpărătorilor de energie electrică, care nu au depus la ANAF notificările prevăzute la art 160 din Codul fiscal până pe data de 10 decembrie 2013, în regim tranzitoriu li se permite să depună notificările din care rezultă că sunt îndreptăţiţi să primescă facturi de la furnizorii de energie electrică în regim de taxare inversă până pe data de 31 martie 2014. Măsura este necesară datorită faptului că s-a constatat că o parte din operatorii economici care erau obligaţi să transmită aceste notificări au întârziat şi aceasta conduce la neaplicarea taxării inverse pentru livrarea de energie electrică, cu consecinţa anulării dreptului de deducere pentru aceşti beneficiari.

E. Titlul VII „Accize şi alte taxe speciale”

– S-au introdus prevederi necesare pentru a permite valorificarea produselor accizabile, in special băuturi alcoolice în vrac, care nu mai corespund condiţilor de comercializare, în cazul operatorilor economici aflaţi in faliment, către antrepozitari autorizaţi de producţie. După procesarea produselor respective, acestea reintră în circuitul fiscal prin perceperea accizelor la eliberarea pentru consum precum şi a celorlalte impozite şi taxe. Corelativ s-a precizat faptul că prin produse accizabile ce pot fi eliberate pentru consum se înţelege produse accizabile care îndeplinesc condiţiile legale de comercializare.

– S-a prevăzut că în cazul revocării autorizaţie de antrepozit fiscal, o nouă autorizaţie poate fi eliberată în termen de 6 luni de la data la care revocarea a produs efecte chiar şi în cazul contestării deciziei de revocare.

– În cazul vânzărilor cu prime de produse accizabile se face precizarea că acestea sunt interzise către consumator. Consumatorul este definit la art 4 lit. a) din O.G. 99/2000. Precizarea este necesară pentru a nu creea confuzii în ce priveşte persoanele cărora li se adresează prevederile referitoare la vânzarea cu prime din O.G.99/ 2000.

– Au foste efectuate corelări de ordin tehnic pentru clarificarea unor prevederi referitoare la produsele supuse accizelor nearmonizate.

• Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată privind Codul de procedură fiscală

1. Se propune completarea situaţiilor în care organul fiscal poate transmite informaţiile pe care le deţine, respectiv către orice solicitant dacă există acordul scris al contribuabilului în cauză.

2. Se propune reglementarea atragerii răspunderii solidare a consultantului fiscal care certifică cu rea credintă deconturi cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare şi care conduc la rambursări nelegale. Această măsură este corelată şi cu prevederile speciale privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată.

3. Se propune definirea sintagmei conflict de competenţă având în vedere unele situaţii apărute în practică generate de apartenenţa teritorială a sursei impozabile. Propunerea are ca scop evitarea situaţiilor în care se solicită soluţionarea altor tipuri de conflicte decât cele privind strict competenţa reglementată în Cod (ex. cele privind modul de delimitare a teritoriilor între unităţile administrativ teritoriale).

4. În scopul realizării schimbului automat obligatoriu de informaţii cu administraţiile fiscale din Statele Membre UE conform Directivei 2011/16/UE, transpusă în Codul de procedură fiscală la Titlul VII1, se propune reglementarea următoarelor măsuri:

– instituirea unei obligaţii declarative în sarcina plătitorilor de venit privind veniturile din muncă, remuneraţiile plătite administratorilor şi altor persoane asimilate acestora, venituri de natura produselor de asigurări de viaţă, pensii, plătite persoanele nerezidente. Acest formular trebuie să cuprindă toate informaţiile extinse necesare schimbului automat de informaţii aşa cum s-a stabilit la nivelul forurilor europene competente şi urmează a se aproba prin ordin al preşedintelui ANAF;

– instituirea unei obligaţii declarative în sarcina contribuabililor care sunt rezidenţi ai altor state membre ale UE şi care obţin venituri din proprietăţi imobiliare situate în România de a depune o declaraţie la organul fiscal competent. Formularul trebuie să cuprindă toate informaţiile extinse necesare schimbului automat de informaţii şi urmează a se aproba prin ordin al preşedintelui ANAF;

– obligaţia compartimentelor de specialitate ale unităţilor administrativ teritoriale de a furniza periodic, organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, informaţii referitoare la bunurile imobile deţinute de persoanele nerezidente pe teritoriul respectivei unităţi administrativ teritoriale;

– obligaţia persoanelor rezidente în alte state membre de a depune declaraţia de impunere prevăzută de Codul fiscal în legătură cu proprietăţile imobiliare dobândite în România, pe un formular ce urmează a se aproba prin ordin al comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Acest formular trebuie să cuprindă toate informaţiile extinse necesare schimbului automat de informaţii aşa cum s-a stabilit la nivelul forurilor europene competente;

– obligaţia organelor fiscale din cadrul ANAF de a comunica organelor fiscale din cadrul unităţilor administrativ teritoriale, prin schimb automat, informaţii cu relevanţă fiscală disponibile, stabilite pe bază de protocol.

5. Se propune ca, ori de câte ori contribuabilul depune la organul fiscal un document semnat de către o persoană care exercită activităţi specifice unor profesii reglementate (consultanţă fiscală, audit financiar, etc.) documentul să conţină în mod obligatoriu şi datele de identificare ale persoanei în cauză. Această măsură conferă organului fiscal posibilitatea de a verifica faptul că certificarea se face de către o persoană care are dreptul de a-şi exercita atribuţiile în condiţiile legii.

6. Se propune a se clarifica condiţia referitoare la achitarea obligaţiilor fiscale în scopul reactivării unui contribuabil declarat inactiv. Astfel, se propune a se preciza că, pentru reactivare, contribuabilul nu trebuie să înregistreze obligaţii fiscale restante. Prin această măsură, contribuabilii inactivi, care însă îndeplinesc condiţiile de a beneficia de o eşalonare în baza OUG nr. 29/2011, vor putea fi reactivaţi dacă îndeplinesc condiţiile pentru aceasta, potrivit legii, între care şi aceea de a nu avea obligaţii restante. Această condiţie este îndeplinită în cazul în care contribuabilul este beneficiarul unei eşalonări întrucât, pentru obligaţiile restante, prin graficul de eşalonare se stabilesc alte termene de plată. Măsura are în vedere armonizarea prevederilor Codului de procedură fiscală cu cele ale OUG nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată, asigurându-se astfel reactivarea în evidenţa fiscală a contribuabililor care obţin o eşalonare la plată şi implicit, posibilitatea acestora de a-şi continua activitatea.

7. În scopul îndeplinirii obiectivului de eficientizare a activităţilor de administrare a creanţelor fiscale, se propune un alt concept în ceea ce priveşte certificarea declaraţiilor fiscale de către un consultant fiscal. În acest sens se propune:

– certificarea declaraţiilor fiscale depuse de contribuabili la organul fiscal să fie opţională şi nu obligatorie cum este în prezent. Certificarea declaraţiilor fiscale trebuie efectuată de către un consultant fiscal care a dobândit această calitate în condiţiile OG nr. 71/2001 şi care este înscris ca membru activ în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală. Această prevedere este în concordanţă cu regulile stabilite de OG nr. 71/2001 conform cărora activitatea de consultanţă fiscală, incluzând şi certificarea, poate fi desfăşurată numai de consultanţii fiscali activi;

Procedura de certificare se aprobă prin norme emise de Camera Consultanţilor Fiscali cu avizul Ministerului Finanţelor Publice;

Procedura de depunere la organul fiscal a documentului de certificare întocmit de consultantul fiscal, precum şi schimbul de informaţii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Camera Consultanţilor Fiscali, se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

8. Se propune reglementarea la nivelul Codului de procedură fiscală a faptului că selectarea contribuabililor pentru inspecţie fiscală se realizează în baza unei analize de risc. În acest context a fost definită şi activitatea de analiză de risc.

9. S-a introdus un titlu nou cu privire la controlul antifraudă, care să completeze OUG nr. 74/2013 cu aspecte procedurale privind efectuarea controalelor operative şi inopinate, având drept scop asigurarea unei bune funcţionalităţi şi eficienţe a Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.

10. În materia compensării se propune completarea dispoziţiilor cu privire la exigibilitatea creanţelor pentru a face posibilă compensarea fără a mai fi îndeplinită procedura cererii de restituire pentru creanţele contribuabililor. Scopul unei asemenea măsuri este de a evita perceperea de accesorii contribuabililor pentru obligaţiile datorate de aceştia până la data depunerii cererii de restituire, măsura venind în sprijinul contribuabililor. De menţionat că, în prezent, art. 116 Cod procedură fiscală prevede că exigibilitatea în scopul compensării creanţelor contribuabililor reprezentând sume de restituit este data depunerii cererii de restituire. Or, sunt situaţii în care contribuabilul nu procedează la depunerea cererii de restituire ştiind că în perioada următoare se nasc obligaţii fiscale în sarcina sa. În această situaţie, în lipsa cererii nu operează compensarea, iar pentru obligaţiile fiscale datorate, dacă acestea nu sunt stinse prin plată, se percep dobânzi şi penalităţi de întârziere. Prin urmare, se propune modificarea momentului exigibilităţii, în scopul compensării, a creanţelor fiscale ale contribuabililor reprezentând sume de restituit în funcţie de izvorul naşterii dreptului la restituire. De precizat că pentru celelalte cazuri în care identificarea unei date privind naşterea dreptului la restituire crează dificultăţi în administrare (ex: restituirea rezultă dintr-o hotărâre judecătorească), urmează a se menţine regula actuală, respectiv data depunerii cererii de restituire.

11. Se propune reglementarea unei proceduri de rambursare a taxei pe valoarea adăugată din deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, care să asigure o fluidizare considerabilă a rambursărilor de TVA către contribuabili asigurând în acelaşi timp un nivel de siguranţă rezonabil şi proporţional faţă de nivelul sumelor rambursate.

Modul de soluţionare, de către autorităţile fiscale din România, a rambursărilor de TVA către contribuabili se află de peste 4 ani sub monitorizarea Comisiei Europene datorită înregistrării unor întârzieri nerezonabile, mai mari de 6 luni, în soluţionarea unui număr semnificativ de cereri.

Astfel, datorită evoluţiei crescătoare a numărului de cereri soluţionate cu astfel de întârzieri în aceşti ani, România se află în acest moment în ultima fază precontencioasă, aceea a Avizului motivat, iar pentru evitarea sesizării iminente a CJUE sunt necesare măsuri structurale de modificare a procedurilor legale de rambursare a TVA, respectiv:

– a fost majorat plafonul valoric al deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare existent, în prezent, de 10.000 lei pentru care rambursările se realizează cu control ulterior, la 20.000 lei;

– a fost creat un al doilea palier valoric între 20.000 lei şi 65.000 lei al deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare în cadrul căruia acestea sunt rambursate cu control ulterior dacă la opţiunea contribuabilului acestea sunt certificate de către un consultant fiscal;

– contribuabilii care depun deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, certificate cu rezerve, urmează să fie supuşi procedurii generale des analiză de risc, în condiţiile în care, în urma analizei de risc efectuate de organul fiscal, acesta decide efectuarea inspecţiei fiscale ulterior rambursării sau anticipat rambursării.

De subliniat că, măsurile de mai sus nu se aplică dacă respectivul contribuabil are înscrise în cazierul fiscal fapte de natura infracţiunilor sau dacă organul fiscal constată că există riscul unei rambursări necuvenite.

În plus, menţionăm faptul că, chiar dacă textul de lege prevede rambursarea cu inspecţie ulterioară, aplicarea acestei măsuri nu presupune că inspecţia fiscală este obligatorie, ci aceasta se decide de organul fiscal în baza unei analize de risc.

12. Se propune reglementarea unor reguli generale şi unitare privind restituirea în cazul impozitului pe venit având în vedere faptul că în prezent, normele metodologice de aplicare a Codului fiscal stabilesc reguli de restituire numai cu privire la unele impozite cu reţinere la sursă (impozitul pe veniturile din salarii şi impozitul pe veniturile nerezidenţilor). Totodată, necesitatea reglementării este motivată şi de faptul că practica administrativă este neunitară cu privire la restituirea impozitelor cu reţinere la sursă. Procedura propusă are în vedere ca restituirea să se efecueze de către plătitor, acesta urmând apoi să efectueze regularizarea sumelor restituite către contribuabil cu obligaţiile fiscale de acelaşi tip datorate în perioada fiscală în care s-a făcut restituirea.

Pentru sumele regularizate nu se mai depune declaraţie rectificativă.

13. Având în vedere evoluţia dobânzii de referinţă a BNR se propune reducerea dobânzii de întârziere de la 0,04% pe zi de întârziere la 0,02% pe zi de întârziere, ceea ce corespunde unui nivel de dobândă de 7,3% pe an.

14. Se propune reglementarea unui sistem de penalităţi care să sancţioneze nedeclararea sau subdeclararea obligaţiilor fiscale .

Această măsură este menită să ajute la obţinerea unui nivel mai mare de conformare (depunerea de declaraţii fiscale corecte în termen şi plata sumei corecte atunci când este datorată), cu impact direct în combaterea evaziunii fiscale.

Totodată, prin aplicarea acestei măsuri se instituie un tratament diferenţiat între contribuabilii care au un comportament corect, de bună credinţă (contribuabilii care declară corect sumele datorate) şi contribuabilii care acţionează cu rea credinţă (contribuabilii care îşi diminuează obligaţiile fiscale depunând declaraţii incorecte sau nu declară obligaţiile fiscale deşi aveau această obligaţie).

În acest context, menţionăm faptul că, marea majoritate a ţărilor europene cu sisteme fiscale evoluate şi performante au instituit diverse formule de penalităţi speciale de nedeclarare sau subdeclarare (diferite de cele pentru neplata la termen a obligaţiilor declarate) care sancţionează comportamentul fiscal incorect şi în acelaşi timp stimulează revenirea cât mai rapid la situaţia fiscală reală şi plata impozitelor datorate.

Astfel, sistemul propus prevede:

• dacă nedeclararea este constatată de administraţia fiscală prin control, nivelul penalităţii de nedeclarare diferă în funcţie de nivelul de semnificaţie al sumei nedeclarate, respectiv:

– 10% dacă suma stabilită nu depăşeşte 10% faţă de fiecare creanţă fiscală declarată de contribuabil în declaraţia aferentă unei perioade fiscale;

– 25% dacă suma stabilită depăşeşte 10% faţă de fiecare creanţă fiscală declarată de contribuabil în declaraţia aferentă unei perioade fiscale.

– Penalitatea de nedeclarare este limitată la 100.000 lei ori de câte ori prin aplicarea procentelor sus menţionate, aceasta depăşeşte 100.000 lei. Aceasta limita nu se aplică dacă sumele nedeclaclarate sunt rezultate din săvârşirea unor fapte de evaziune fiscala potrivit Legii nr. 241/2005.

• penalitatea se majorează cu 100% dacă nedeclararea are ca rezultat săvârşirea unor fapte de evaziune fiscală potrivit Legii nr. 241/2005;

• penalitatea de nedeclarare se reduce cu 50% dacă obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizie se sting prin plată sau compensare până la termenul prevăzut la art. 111 alin. (2) din Codul de procedură fiscală sau sunt eşalonate la plată, în condiţiile legii. Această reducere se aplică şi pentru penalităţile de întârziere;

Sintetic, propunerea de reglementare distinge trei situaţii în care se poate găsi contribuabilul, în funcţie de gradul de vinovăţie, astfel:

– a fost de bună credinţă dar din cauze externe obligaţia nu a fost declarată sau a fost subdeclarată, caz în care fapta nu se penalizează;

– nedeclararea sau subdeclararea se datorează culpei (imprudenţei sau neglijenţei) contribuabilului, caz în care fapta se penalizează cu o cotă redusă;

– nedeclararea sau subdeclararea rezultă dintr-o faptă calificată drept evaziune fiscală potrivit legii (Legea nr. 241/2005), caz în care fapta se penalizează cu o cotă majorată.

Avantajele acestei măsuri sunt:

– încurajarea conformării voluntare în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiei de stabilire şi declarare a impozitelor şi taxelor (rolul preventiv al sancţionării contribuabililor care nu declară corect impozitele şi taxele);

– încurajarea rectificării voluntare (prin neaplicarea penalităţii), stimulează îndreptarea erorilor nepremeditate la declarare.

15. Se propune acordarea de dobânzi contribuabililor în cazul creanţelor acestora rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată şi care au fost stinse anterior anulării. În acest caz, dobânzile încep să curgă din ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizată în actul administrativ fiscal anulat şi până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului rezultată în urma anulării actului administrativ Această propunere este motivată de compatibilizarea legislaţiei naţionale, în speţă cea reglementată de Codul de procedură fiscală, cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Dobânzile nu se acordă totuşi dacă s-a solicitat acordarea de despăgubiri, în condiţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, precum şi în situaţia prevăzută la art. 84 alin (41).

Trebuie menţionat faptul că pentru situaţia reglementată la art. 84 alin (41) din Codul de procedură fiscală (desfiinţarea deciziei de impunere din oficiu atunci când contribuabilul, în termen de 60 de zile de la comunicarea acesteia, se prezintă la administraţia fiscală şi depune declaraţia fiscală) dobânzile nu se acordă întrucât decizia de impunere din oficiu se desfiinţează de organul fiscal nu pe motive de nelegalitate ci ca urmare a declaraţiei contribuabilului, titlu de creanţă care înlocuieşte decizia de impunere din oficiu. În fapt, existenţa creanţei nu este pusă în cauză, ci doar titlul în care aceasta este individualizată.

16. Au fost eliminate prevederile potrivit cărora poprirea se putea înfiinţa odată cu comunicarea somaţiei. Măsura vizează eliminarea posibilităţii blocării abuzive a conturilor contribuabililor fără somaţie şi fără o analiză prealabilă a comportamentului contribuabililor. Ca urmare, măsura va fi aplicată, ca şi în cazul sechestrului, după 15 zile de la comunicarea somaţiei. De precizat că, în situaţia în care, până la înfiinţarea popririi, organul fiscal apreciază că există pericolul dispariţiei sumelor existente în conturile bancare, acesta poate aplica măsura popririi asigurătorii, prevăzută de asemenea în Cod.

17. Se propune actualizarea regulilor de competenţă de soluţionare a contestaţiilor urmare reorganizării ANAF în sensul stabilirii competenţei la nivelul direcţiilor generale regionale. Aceste direcţii au rezultat din fuziunea prin absorţie a direcţiilor generale a finanţelor publice judeţene. Totodată, se propune şi majorarea plafonului care delimitează competenţa de soluţionare între nivelul central şi cel regional (de la 3 milioane lei la 5 milioane lei).

• Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală

Cu titlu prealabil precizăm că modificările şi completările aduse OG nr. 71/2001 sunt de natură a îmbunătăţi cadrul legal de exercitare a activităţii de consultanţă fiscală, fără a se îngrădi drepturi şi libertăţi deja reglementate. În acest scop, se introduc facilităţi suplimentare atât în ceea ce priveşte sfera persoanelor care pot accede la profesie cât şi în ceea ce priveşte drepturile de care beneficiază persoanele care au dobândit calitatea de consultant fiscal. Astfel:

1. Se propune completarea atribuţiilor activităţii de consultanţă fiscală cu cele referitoare la certificarea declaraţiilor fiscale, pentru corelare cu prevederile corespunzătoare din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

2. Se propune reglementarea competenţei de efectuare a expertizelor fiscale judiciare, respectiv realizarea acestor expertize numai de consultanţi fiscali activi înscrişi în evidenţele Ministerului Justiţiei – Serviciul Profesii Juridice Conexe, având în vedere că asigurarea unei expertize de înaltă calitate contribuie la menţinerea prestigiul profesional al consultantului fiscal.

3. Se propune recunoaşterea experienţei profesionale a specialiştilor care desfăşoară activitate didactică universitară în domeniul finanţelor publice, fiscalitate, politici fiscale şi bugetare, contabilitate financiară, finanţele instituţiilor publice ca şi condiţie pentru accesul la profesia de consultant fiscal.

4. Totodată, s-a propus ca şi persoanele care sunt licenţiate ale unei instituţii de învăţământ superior cu durata stabilită de lege şi acreditată, altele decât cele cu profil economic, să poată avea dreptul de a accede la profesia de consultant fiscal. În acest sens, având în vedere diferenţele de formare profesională substanţiale între nivelul de formare profesională a persoanei în cauză şi cerinţele de competenţă profesională stabilite de legislaţia actuală, precum şi faptul că exercitarea profesiei de consultant fiscal are ca element esenţial şi constant furnizarea de consultanţă/asistenţă privind legislaţia specifică în domeniu, s-a considerat că este necesar ca aceste persoane să urmeze un stagiu de 3 ani, în calitatea de consultant fiscal asistent, în cadrul unui cabinet/societate de consultanţă fiscală. După acest stagiu, persoanele respective se pot înscrie la examenul pentru atribuirea calităţii de consultant fiscal, bineînţeles cu îndeplinirea şi a celorlalte condiţii impuse de lege în acest scop. Consultanţii fiscali asistenţi nu pot fi inactivi, având în vedere că această calitate impune obligatoriu efectuarea stagiului mai sus menţionat. Astfel, pe perioda stagiului, consultanţii fiscali asistenţi îndeplinesc unele atribuţii stabilite prin regulamentele emise de Cameră. Pe cale de consecinţă, aceştia sunt întotdeauna activi

5. Se propune modificarea termenului de înregistrare a unei persoane care a promovat examenul de consultant fiscal, în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală, respectiv de la 60 de zile cât este în prezent, la 12 luni de la data comunicării rezultatului examenului. În plus, se reglementează posibilitatea şi condiţiile înregistrării în registru a consultanţilor fiscali după expirarea termenului de 12 luni de la data comunicării rezultatului examenului, dar nu mai târziu de 24 de luni. Stabilirea acestor termene a avut în vedere o perioadă rezonabilă în care cunoştinţele dobândite cu ocazia susţinerii examenului de acces la profesia de consultant fiscal sunt suficiente pentru exercitarea profesiei după înscrierea în Registru.

6. Se propune reglementarea efectului retragerii carnetului profesional de consultant fiscal sau a calităţii de membru al Camerei Consultanţilor Fiscali, respectiv:

– se interzice practicarea profesiei şi utilizarea titlului de consultant fiscal sau a denumirii de societate de consultanţă fiscală;

– carnetul şi parafa sunt nule de drept;

– toate actele întocmite după retragerea carnetului profesional de consultant fiscal sau a autorizaţiei societăţilor de consultanţă fiscală sunt nule de drept. .

7. Activitatea de consultanţă fiscală poate fi desfăşurată numai de persoanele înscrise în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală la secţiunea “persoane active”. Pentru a facilita accesul la informaţii şi a evita situaţiile în care beneficiarii serviciilor efectuate de consultanţii fiscali care nu au dreptul de a profesa ar putea suporta sancţiunea nulităţii actelor întocmite de aceşti consultanţi fiscali, se propune ca registrul să fie publicat pe site-ul web al Camerei. Totodată, se propune reglementarea posibilităţii Camerei de a transmite autorităţilor îndreptăţite, pe bază de protocol, din oficiu sau la cerere, atât Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală, cât şi modificările acestuia.

8. Se propune eliminarea prevederii referitoare la susţinerea unui interviu de către persoana provenită dintr-un stat membru care doreşte să desfăşoare activitatea de consultant fiscal în România, în scopul de a i se recunoaşte titlul de calificare obţinut în statul membru de origine, pentru a elimina suspiciunile de încălcare de către România a prevederilor Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale.

9. Se propune actualizarea cu noua denumire a Ministerului Finanţelor Publice, precum şi extinderea posibilităţii Ministerului Finanţelor Publice de a desemna membri şi în comitetele care se înfiinţează de către Cameră.

10. Se propune înlocuirea sancţiunii amenzii cu o penalitate cuprinsă între 25% şi 100% din cotizaţia fixă anuală, concomitent cu precizarea situaţiilor în care aceasta se aplică, respectiv în cazul aplicării sancţiunilor disciplinare prevăzute de actele normative emise de Consiliul Superior al Camerei. Nivelul penalităţii se stabileşte proporţional cu împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanţele personale ale persoanei sancţionate, precum şi de gradul de pericol social al faptei săvârşite.