Prorogarea termenului de transfer a directiei de solutionare a contestatiilor din subordinea ANAF in subordinea MFP

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Desi decizia de transfer a atributiilor de solutionare a contestatiilor din subordinea ANAF in subordinea MFP a fost considerata o masura fiscala buna, aprobata la finalul anului 2020 prin Legea nr. 295/2020, acum, in 09.06.2021 MFP publica un proiect legislativ prin care intentioneaza prorogarea acestui termen pana la 1 octombrie 2021.

Mai precis, Legea nr. 295/2020, la art. II – Dispoziții tranzitorii, punctul 9 dispune ca Ministerul Finanţelor Publice să preia, în termen de 6 luni, de la data publicării, de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, activitatea de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi a altor acte administrativ-fiscale emise de organul central fiscal, posturile şi personalul aferent acesteia. Direcția generală de soluționare a contestațiilor urmează a fi preluată ca structură funcțională în cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanțelor. Pentru asigurarea funcționalității activității de soluționare a constestațiilor se preiau corelativ din ANAF posturi pentru a asigura funcționalitatea structurilor suport necesare funcționării corespunzătoare acestei structuri.

În prezent, Ministerul Finanțelor are aprobat un număr maxim de posturi pentru aparatul propriu de 1715, exclusiv demnitarii.

Prin Legea nr. 295/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, s-a statuat preluarea activității de soluționare a contestațiilor formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi a altor acte administrativ-fiscale emise de organul central fiscal în cadrul Ministerului Finanțelor și, în plus față de atribuțiile specifice în vigoare la acest moment, acesteia ii revin și următoarele:

  • soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor care până la această modificare legislativă erau soluționate de organele fiscale emitente;
  • reexaminarea deciziei de soluționare în condițiile prevăzute de lege.

Activitatea de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi a altor acte administrativ-fiscale emise de organul central fiscal este desfășurată prin structuri organizate atât la nivelul aparatul propriu al Agenției, cât și la nivelul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

Ce schimbari se propun?

Prorogarea termenului prevăzut la la art. II – Dispoziții tranzitorii, punctul 9 și la  art. III – Dispoziții finale, din Legea nr. 295/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare, cu privire la preluarea activității de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi a altor acte administrativ-fiscale emise de organul central fiscal pana la 1 octombrie 2021.

Despre modificarile aduse de Legea 295/2020 privind procedura fiscala, am discutat in cadrul Pastilei de contabilitate cu Ciprian Paun, partener NNDKP, co-head al biroului din Cluj-Napoca, conf.univ.dr. la Universitatea Babes-Bolyai ( Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor) si profesor asociat la Universitatea Bucuresti ( Facultatea de Drept) si la alte universitati din strainatate.

Discutia poate fi urmarita mai jos:

Articole similare

Comentariul tau aici