Servicii medicale sub forma de abonament: monografii, taxare

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT

Adesea companiile iau in considerare sa acorde angajatilor abonamente medicale: uneori doar pentru angajati, alteori si pentru familiile acestora.

Vom stabili mai jos tratamentul fiscal pentru fiecare din cele doua cazuri.

1.Abonamente la servicii medicale suportate de angajator pentru angajati

Art. 76 alin.(4.1.) din Codul fiscal prevede ca : următoarele venituri cumulate lunar nu reprezintă venit impozabil în înţelesul impozitului pe venit, în limita plafonului lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat sau din solda lunară/salariul lunar acordată/acordat potrivit legii:

…f) primele de asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajator pentru angajaţii proprii, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei al sumei de 400 euro, pentru fiecare persoană;

Art. 142 lit.s) arata ca nu se cuprind in baza de calcul a contributiilor sociale primele de asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajator pentru angajaţii proprii, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei al sumei de 400 euro, pentru fiecare persoană si sa se incadreze in plafonul de 33%.

! Retinem asadar

1.In aceasta categorie scutita de taxe se includ atat primele de asigurare voluntara de sanatate cat si serviciile medicale sub forma de abonament

2.Acestea trebuie sa fie suportate de angajator pentru angajatii proprii. Nu intra in aceasta categorie primele si serviciile suportate de angajati, care au un alt regim fiscal.

3.Nu se includ aici sumele suportate de angajator pentru familia angajatului, care au un alt tratament fiscal.

4. Pentru a fi scutite de taxe, aceste sume trebuie sa se incadreze in 2 plafoane: plafonul anual de 400 euro/persoana si plafonul lunar de 33% din salariul de baza, alaturi de alte 7 tipuri de beneficii.

Daca sunt indeplinite aceste conditii, primele de asigurare si abonamentele la servicii medicale sunt scutite de taxe (impozit, CAS si CASS).

Sumele care depasesc aceste plafoane vor fi tratate ca avantaje de natura salariala, supuse impozitului si contributiilor sociale.

Monografie pentru sumele care se incadreaza la scutire:

6458  Alte cheltuieli privind asigurările și protecția socială = 401 Furnizori

Monografie contabila pentru sumele care nu beneficiaza de scutire:

4282 Alte creanțe în legătură cu personalul = 401 Furnizori

Aceste sume se inregistreaza prin statul de plata si se supun impozitului pe venit si contributiilor. La final, se deconteaza din contul 421:

421 Personal – salarii datorate = 4282 Alte creanțe în legătură cu personalul

2. Abonamentele medicale suportate de angajator pentru membrii familiei angajatului

Daca angajatorul decide acordarea de servicii medicale/prime de asigurare si pentru membrii familiei angajatului atunci acestea nu beneficiaza de scutirile mentionate si se vor trata ca avantaje de natura salariala.

Monografie contabila:

4282 Alte creanțe în legătură cu personalul = 401 Furnizori

Aceste sume se inregistreaza prin statul de plata si se supun impozitului si contributiilor. La final, se deconteaza din contul 421:

421 Personal – salarii datorate 4282 Alte creanțe în legătură cu personalul

3.Abonamente la servicii medicale suportate de angajat inclusiv pentru persoanele din intretinerea sa

In situatia in care avem prime de asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajaţi, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei al sumei de 400 euro, acestea se pot scadea din baza de calcul a impozitului pe venitul din salarii.

Contractul de asigurare, respectiv abonamentul vizează servicii medicale furnizate angajatului şi/sau oricărei persoane aflate în întreţinerea sa, aşa cum este definită la art. 77 alin. (5) CF.

In cazul acestor abonamente/servicii se va diminua doar la nivel de calcul salarial baza de calcul a impozitului.

Citeste si:

Lista beneficiilor salariale 2023 si modul lor de impozitare

Articole similare

Comentariul tau aici