Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
1.Daca o persoana are mai multe locuri de munca, in acele locuri in care nu are functia de baza, impozitul pe venit se determina aplicand cota de 10% asupra diferentei dintre venitul brut si contributiile sociale obligatorii.
Impozit = 10% (venit brut – CAS – CASS)
2. La locul de munca unde persoana are declarata functia de baza, din baza de calcul a impozitului de 10% se mai scad si următoarele:
(i) deducerea personală acordată pentru luna respectivă;
(ii) cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă, potrivit legii;
(iii) contribuțiile la fondurile de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, și cele la scheme de pensii facultative, calificate astfel în conformitate cu legislația privind pensiile facultative de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, administrate de către entități autorizate stabilite în state membre ale Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, suportate de angajați, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească echivalentul în lei al sumei de 400 euro;
(iv) primele de asigurare voluntară de sănătate, precum și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, suportate de angajați, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească echivalentul în lei al sumei de 400 euro. Contractul de asigurare, respectiv abonamentul vizează servicii medicale furnizate angajatului și/sau oricărei persoane aflate în întreținerea sa, așa cum este definită la art. 77 alin. (3);
Pe parcursul anului plătitorul de venituri din salarii cumulează sumele în euro, prevăzute mai sus și verifică încadrarea în plafonul deductibil prevăzut de lege. Pentru verificarea încadrării în plafonul anual, cursul de schimb utilizat pentru determinarea echivalentului în euro este cursul leu/euro comunicat de Banca Națională a României, în vigoare în ultima zi a lunii pentru care se plătesc drepturile salariale.
În cazul unui angajat care se mută în cursul anului la un alt angajator unde obține venituri din salarii la funcția de bază, verificarea încadrării în plafonul anual a sumelor reprezentând contribuțiile la fondurile de pensii facultative, primele de asigurare voluntară de sănătate, precum și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, potrivit legii, pentru care se acordă deducerea, se efectuează în baza documentelor justificative eliberate de către angajatorul anterior prin care se atestă nivelul deducerilor acordate până la momentul mutării.
3. Exista anumite domenii in care se acorda scutire de impozit – ex. constructii sau IT, cu respectarea anumitor conditii.
4.Drepturile salariale acordate în natură, precum și avantajele acordate angajaților se impozitează în luna în care au fost primite.
5.Valoarea tichetelor de masă, tichetelor de creșă, tichetelor cadou, voucherelor de vacanță, acordate potrivit legii, luată în calcul la determinarea impozitului pe veniturile din salarii, este valoarea nominală. Veniturile respective se impozitează ca venituri din salarii în luna în care acestea sunt primite.
6. Sunt scutite de impozit persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat pentru veniturile din salarii si asimilate salariilor. (art. 60 pct. 1 lit. b) din Codul fiscal)
7. Pentru punctele de lucru cu cel putin 5 ani, inregistrate fiscal, impozitul pe venit se declara pe codul de inregistrare atribuit sediului respectiv.