Cum obtin informatii legate de deprecierea imobilizarilor-cazuri practice de inregistrare a deprecierilor

Pentru a stabili dacă există deprecieri ale imobilizărilor corporale şi necorporale, în afara constatării faptice cu ocazia inventarierii, o societate poate lua in considerare surse externe şi interne de informaţii privind posibilele deperecieri.

La sursele externe de informaţii se încadrează aspecte precum:
– pe parcursul perioadei, valoarea de piaţă a activului a scăzut semnificativ mai mult decât ar fi fost de aşteptat ca rezultat al trecerii timpului sau utilizării;
– pe parcursul perioadei au avut loc modificări semnificative, cu efect negativ asupra entităţii, sau astfel de modificări se vor produce în viitorul apropiat asupra mediului tehnologic, comercial, economic sau juridic în care entitatea îşi desfăşoară activitatea sau pe piaţa căreia îi este dedicat activul etc.

Din sursele interne de informaţii se exemplifică următoarele elemente:
– există indicii de uzură fizică sau morală a imobilizării;
– pe parcursul perioadei au avut loc modificări semnificative, cu efect negativ asupra entităţii, sau astfel de modificări se vor produce în viitorul apropiat, în ceea ce priveşte gradul sau modul în care imobilizarea este utilizată sau se aşteaptă să fie utilizată. Astfel de modificări includ: situaţiile în care imobilizarea devine neproductivă, planurile de restructurare sau de întrerupere a activităţii căreia îi este dedicată imobilizarea, precum şi planificarea cedării imobilizării înainte de data estimată anterior;
– raportările interne pun la dispoziţie indicii cu privire la faptul că rezultatele economice ale unei imobilizări sunt sau vor fi mai slabe decât cele scontate.
Indiciile de depreciere a imobilizărilor, puse la dispoziţie de raportările interne, includ:
– fluxul de numerar necesar pentru achiziţionarea unei imobilizări similare, pentru exploatarea sau întreţinerea imobilizării este semnificativ mai mare decât cel prevăzut iniţial în buget;
– rezultatul din exploatare generat de imobilizare este vizibil inferior celui prevăzut în buget;
– o scădere semnificativă a profitului din exploatare prevăzut în buget, respectiv o creştere semnificativă a pierderilor prevăzute în buget, generate de imobilizare etc.

În bilanţ, potrivit regulilor de evaluare de bază, imobilizările corporale se prezintă la valoarea de intrare din care se deduc ajustările cumulate de valoare

Corectarea valorii imobilizărilor necorporale şi corporale şi aducerea lor la nivelul valorii de inventar se efectuează, în funcţie de tipul de depreciere existentă, fie prin înregistrarea unei amortizări suplimentare, în cazul în care se constată o depreciere ireversibilă, fie prin constituirea sau suplimentarea ajustărilor pentru depreciere, în cazul în care se constată o depreciere reversibilă a acestora.

Exmple de constatari ale comisiei de inventariere

La data de 31 decembrie 2016 o entitate efectuează inventarierea tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii. Pentru elementele de imobilizări corporale la care se constată deprecieri, pe baza listelor de inventariere întocmite, comisia de inventariere face propuneri în vederea determinării ajustărilor pentru depreciere sau pentru înregistrarea unor amortizări suplimentare, după caz.

Cu ocazia inventarierii imobilizărilor corporale se constată următoarele:

1) O clădire de birouri 01 : valoare contabila neta (VNC): 200.000 lei, valoare de inventar (VI)= 140.000 lei;

Diferenta (D) = – 60.000 lei reprezinta o depreciere ireversibilă (distrugere parţială)

2) Sectie de productie 02 : VNC = 410.000 lei, VI=403.000 lei, D= – 7.000 lei- depreciere reversibilă (neutilizare la capacitate normală de funcţionare)

3) Sistem HP VNC: 4.000 lei, VI= 3.800 lei, D= – 200 -depreciere ireversibilă (tehnică depăşită)

4) Multifunctionala Cannon : VNC =3.100 lei, VI = 3.100 lei , D=0

5) Instalaţie gaz 01, VNC=6.000 lei, VI= 6.800 lei, D= 800 lei. Nu se înregistrează.

6) Instalaţie gaz 02, VNC =8.400 lei, VI= 8.300 lei, D= – 100 lei -depreciere reversibilă

7) Autovehicul VNC = 35.000 lei, VI= 37.000 lei, D= 2.000 lei -nu se înregistreaz

Inregistrarile care trebuie efectuate dupa ce sunt prezentate conducerii societăţii în vederea aprobării: 

1) 6811 Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor = 2812/analitic clădire 01 amortizarea construcţiilor 60.000 lei  (depreciere ireversibila)

2) 6813 Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea imobilizărilor = 2912/analitic clădire 02 Ajustări pentru deprecierea construcţiilor 7.000 lei (depreciere reversibila)

3) 6811 Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor = 2814/analitic sistem Amortizarea altor imobilizări corporale 200 lei (depreciere ireversibila)

4) Nu se face nicio inregistrare.

5) Plus de valoare, nu se face nicio inregistrare.

6) 6813 Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea imobilizărilor = 2913/analitic instalaţie 02 Ajustări pentru deprecierea instalaţiilor, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor 100 lei (depreciere reversibila)

7) Plus de valoare, nu se face nicio inregistrare.

Astfel, în situaţiile financiare anuale imobilizările corporale se vor prezenta  la valoarea pusă de acord cu cea rezultată la inventariere:

De retinut:

Deprecierile ireversibile se înregistrează în contabilitate pe seama amortizării, iar deprecierile reversibile pe seama ajustărilor pentru depreciere.

Se va respecta principiul prudentei iar acolo unde  valoarea de inventar este mai mare decât valoarea contabilă, plusul rezultat nu se înregistrează.

Diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi valoarea contabilă se evidenţiază distinct în contabilitate, în conturi de ajustări, aceste elemente menţinându-se la valoarea lor de intrare.

 

Articole similare