Pe site-ul Casei Nationale de Pensii Publice a fost publicat un comunicat prin care se arata ca încheierea unui contract de asigurare socială în temeiul prevederilor Legii nr.186/2016 poate fi solicitată numai până la data de 27.04.2017.
Contractul de asigurare socială pentru plata retroactivă a contribuției de asigurări sociale –
(prevederile Legii nr. 186/2016)
1. Începând cu data de 27.10.2016 a intrat în vigoare Legea nr.186/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 24.10.2016, prin care este reglementată posibilitatea asigurări retroactive în baza unui contract de asigurare socială pentru o perioadă de maxim 5 ani.
Perioada pentru care se poate încheia asigurare în sistemul public de pensii, în baza acestui act normativ, este de cel mult 5 ani calendaristici anteriori încheierii contractului.
2. Potrivit acestui act normativ, poate încheia contract de asigurare socială, orice persoană, indiferent de cetăţenie, cu domiciliul sau reşedinţa în România, care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
– nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială;
– nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia, în perioada pentru care se solicită asigurarea, respectiv nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii;
– nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.
3.1. La încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul, respectiv mandatarul acestuia, va completa o declaraţie, conform modelului prevăzut la anexele nr.1a şi 1b, din care să reiasă următoarele:
– în perioada pentru care se solicită asigurarea, înscrisă în contractul de asigurare socială, nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia;
– în perioada pentru care se solicită asigurarea nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii;
– la data încheierii contractului de asigurare socială nu are calitatea de pensionar.
3.2. În situaţia în care contractul de asigurare socială se încheie direct de către persoana care urmează să beneficieze de asigurare, împreună cu declaraţia prevăzută la pct.3.1 aceasta va prezenta şi actul de identitate, în original şi copie.
3.3. În situaţia în care contractul de asigurare socială se încheie de către mandatarul persoanei care urmează să beneficieze de asigurare, împreună cu declaraţia prevăzută la pct.3.1, acesta va prezenta actul său de identitate, în original şi copie, precum şi procura specială autentificată în condiţiile legii.
3.4. Obiectul procurii îl constituie împuternicirea mandatarului de a încheia contractul de asigurare socială prevăzut de Legea nr. 186/2016, în numele persoanei care va beneficia de asigurare şi de a achita contribuţia de asigurări sociale actualizată, datorată de persoana asigurată. Procura va conţine, în mod expres, datele de identificare ale mandantului şi ale mandatarului, respectiv cel puţin: numele, prenumele, data naşterii, adresa şi CNP.
4.1 Contractul de asigurare socială prevăzut de Legea nr. 186/2016 se încheie numai pentru perioade anterioare (pentru cel mult 5 ani anteriori încheierii contractului).
4.2. Perioadele de timp prevăzute la pct. 4.1. sunt numai cele anterioare datei la care sunt îndeplinite condițiile privind vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
4.3. Pentru perioadele viitoare, asigurarea voluntară se realizează prin încheierea contractului de asigurare socială în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
5.1. Încheierea contractului de asigurare socială în temeiul prevederilor Legii nr. 186/2016 poate fi solicitată numai în perioada 27.10.2016 – 27.04.2017.
Perioada pentru care se poate încheia asigurare în sistemul public de pensii, în baza acestui act normativ, este de cel mult 5 ani calendaristici anteriori încheierii contractului.
5.2. În intervalul de 5 ani calendaristici anteriori încheierii contractului de asigurare socială, poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate, situate în acest interval.
6.1. Stagiul de cotizare în sistemul public de pensii se constituie din luna/lunile pentru care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale actualizată, cu respectarea prevederilor Legii nr. 186/2016.
6.2. Baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale, înscris în contractul de asigurare socială, este ales de persoana care încheie contractul şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător fiecărei luni din perioada pentru care se solicită asigurarea în sistemul public și nici mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
6.3.1. Valorile salariului minim brut pe țară garantat în plată utilizat la calculul contribuției de asigurări sociale datorate, prevăzut la pct.6.2., sunt următoarele:
a) pentru anul 2011 – 670 lei;
b) pentru anul 2012 – 700 lei;
c) pentru ianuarie 2013 – 700 lei;
d) pentru februarie – iunie, inclusiv, 2013 – 750 lei;
e) pentru iulie – decembrie, inclusiv, 2013 – 800 lei;
f) pentru ianuarie – iunie, inclusiv, 2014 – 850 lei;
g) pentru iulie – decembrie, inclusiv, 2014 – 900 lei;
h) pentru ianuarie – iunie, inclusiv, 2015 – 975 lei;
i) pentru iulie – decembrie, inclusiv, 2015 – 1050 lei;
j) pentru ianuarie – aprilie, inclusiv, 2016 – 1050 lei;
k) pentru mai 2016 – în continuare – 1250 lei.
6.3.2. În situația în care, în perioada celor 6 luni în care se poate încheia contractul de asigurare socială, valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată se modifică prin hotărâre a Guvernului, la calculul contribuției de asigurări sociale datorate se va utiliza, începând cu data intrării în vigoare a respectivei hotărâri, noua valoare a acestui indicator.
6.3.3. Valoarea câștigurilor salariale medii brute, utilizate la plafonarea bazei de calcul a contribuției de asigurări sociale datorate, prevăzute la pct. 6.2., sunt următoarele:
a) pentru anul 2011 – 2022 lei;
b) pentru anul 2012 – 2117 lei;
c) pentru ianuarie 2013 – 2117 lei;
d) pentru februarie 2013 – 2138 lei;
e) pentru martie – decembrie, inclusiv, 2013 – 2223 lei;
f) pentru anul 2014 – 2298 lei;
g) pentru anul 2015 – 2415 lei;
h) pentru anul 2016 – 2681 lei.
6.3.4. În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2017 nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar al anului 2016, valoarea câștigului salarial mediu brut utilizat la plafonarea bazei de calcul a contribuției de asigurări sociale datorate începând cu data de 1 ianuarie 2017, este cea corespunzătoare anului 2016, respectiv 2681 lei. Odată cu adoptarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2017 va fi utilizată noua valoare a câștigului salarial mediu brut aprobată prin această lege.
7.1. Cotele contribuției de asigurări sociale prevăzute la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 186/2016 sunt următoarele:
a) pentru anul 2011 – 31,3 %;
b) pentru anul 2012 – 31,3 %;
c) pentru anul 2013 – 31,3 %;
d) pentru ianuarie – septembrie, inclusiv, 2014 – 31,3 %;
e) pentru octombrie – decembrie, inclusiv, 2014 – 26,3 %;
f) pentru anul 2015 – 26,3 %;
g) pentru anul 2016 – în continuare – 26,3%.
7.2. În situația în care, în perioada celor 6 luni în care se poate încheia contractul de asigurare socială, cota contribuției de asigurări sociale pentru condiții normale de muncă se modifică conform legii, la calculul contribuției de asigurări sociale datorate se va utiliza, începând cu data intrării în vigoare a respectivului act normativ, noua cotă de contribuție de asigurări sociale astfel aprobată.
8.1. În cazul în care persoana interesată solicită asigurarea în sistemul public de pensii pentru o fracţiune de lună, contractul de asigurare socială se încheie pentru lună întreagă. Venitul asigurat care constituie baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată corespunzător lunii respective.
8.2. În situaţia prevăzută la pct.8.1, stagiul de cotizare este aferent lunii întregi.
8.3. Atunci când, în cadrul unei luni, există o fracţiune de lună de asigurare, realizată conform Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acoperirea celeilalte/celorlalte perioade neasigurate este admisibilă încheierea contractului de asigurare socială conform prevederilor Legii nr. 186/2016, pentru întreaga lună respectivă. La determinarea punctajului lunar utilizat la calculul pensiei, vor fi avute în vedere veniturile asigurate, cumulate.
9.1. Suma cu titlu de contribuţie de asigurări sociale datorată în baza contractului de asigurare socială poate fi plătită în una sau mai multe tranşe lunare, fără a depăşi data de 27.04.2017 .
9.2. Suma reprezentând contribuţie de asigurări sociale datorată, care se achită într-o tranşă, se calculează astfel încât să fie corespunzătoare unei/unor luni întregi din perioada pentru care se solicită asigurarea în sistemul public.
9.3. În situaţia contractelor de asigurare socială încheiate în data de 27.04.2017, plata contribuţiei de asigurări sociale nu poate fi făcută decât într-o singură tranşă, în aceeaşi zi.
10. Suma reprezentând contribuţie de asigurări sociale datorată se actualizează cu indicele de inflaţie, conform prevederilor art. 6 alin.(2) din Legea nr.186/2016, ori de câte ori se face plata contribuţiei.
Suma datorată nu poate fi mai mică decât cuantumul contribuţiei de asigurări sociale rezultat ca urmare a aplicării cotei de contribuţie de asigurări sociale asupra venitului asigurat.
11.1. Pentru determinarea cuantumului contribuţiilor de asigurări sociale datorate şi al sumelor reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie, conform art. 6 alin.(2) din Legea nr. 186/2016, la fiecare tranşă de plată a contribuţiei de asigurări sociale, casa teritorială de pensii va întocmi Fişa de calcul a contribuţiei actualizate.
11.2. Fişa de calcul a contribuţiei actualizate prevăzută la pct. 11.1. se întocmeşte în două exemplare, din care unul se înmânează/transmite persoanei care a solicitat asigurarea sau, după caz, mandatarului acesteia, iar al doilea se anexează, împreună cu celelalte documente, la contractul de asigurare socială care rămâne în păstrarea casei teritoriale de pensii.