Stingerea creantelor prin plata/compensare/restituire – intrebari si raspunsuri ANAF

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

In data de 14.06.2017, pe pagina de Facebook a ANAF-ului s-a desfasurat o sesiune de intrebari si raspunsuri cu privire la ”Stingerea creantelor prin plata, compensare si restituire”. Iata mai jos o sinteza a intrebarilor puse de contribuabili si raspunsurile date de specialistii ANAF:

a.) Intrebare contribuabil: “Puteti explica acesti termeni pe intelesul contribuabilului? In urma unei decizii de impunere, pot cere plata esalonata? Sunt anumite criterii de eligibilitate pentru plata esalonata sau e un drept al oricarui contribuabil?

a.) Raspuns ANAF: “Plata eşalonată a obligaţiilor fiscale se poate efectua în condiţiile reglementate prin prevederile Titlului VII, Cap. IV – Înlesniri la plată, din din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare coroborate cu cele ale Ordinului nr.90/2016 pentru aprobarea conţinutului cererii de acordare a eşalonării la plată şi a documentelor justificative anexate acesteia, precum şi a Procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central. Eşalonarea la plată a obligaţillor fiscale a constituit tema sesiunii din data 15.03.2017, pe care o puteţi vizualiza accesând următorul link:https://static.anaf.ro/…/Asi…/Facebook/FB_15_03_2017.pdf.  În ceea ce priveşte definiţia termenilor temei de astăzi, respectiv creanţă, plată, compensare, restituire, aceasta se regăseşte în prevederile art.1, coroborate cu cele ale Cap.II din Titlul VII din Codul de procedură fiscală.”

b.) Intrebare contribuabil: “PFA estimeaza in anul 2016 ca realizeaza un venit, insa la final, venitul realizat in 2016 este mult mai mic decat cel estimat. Care este procedura de recuperare a impozitului platit in plus ?”

b.) Raspuns ANAF: “Stimate domnule, în acest an, ca urmare a prelucrării Declarației privind veniturile realizate din România (formular 200) pe anul 2016, organul fiscal va emite Decizia de impunere anuală, prin intermediul căreia se va efectua regularizarea impozitului pe venit. În situația în care se vor stabili diferențe de impozit anual de regularizat în minus (adică sume de restituit) acestea vi se vor restitui de către organul fiscal.”

Mai multe intrebari si raspunsuri, cu privire la aceasta tema, pot fi gasite pe pagina de Facebook a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala – https://www.facebook.com/www.ANAF.ro/?fref=ts

Sursa: ANAF

Autor articol: Diana Dragomir, economist, profil Linkedin -click aici-

Articole similare