Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT
In baza OUG nr. 67/2022, incepând cu data de 1 iunie 2022, în cazul salariaților care desfășoară activitate în baza contractului individual de muncă, încadrați cu normă întreagă, la locul unde se află funcția de bază, nu se datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii pentru o sumă de 200 de lei reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor în următoarele situații:
a) angajatorii majorează voluntar, oricând în perioada 1 iunie-31 decembrie 2022 inclusiv, nivelul salariului de bază lunar brut cu suma de 200 de lei, respectiv de la 2.550 de lei la 2.750 de lei, pentru salariații care desfășoară activitate în baza contractelor individuale de muncă, în executare la data de 1 iunie 2022, ce prevăd un nivel al salariului de bază lunar brut la aceeași dată, fără a include sporuri și alte adaosuri, egal cu nivelul salariului minim brut pe tară garantat în plată stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
b) nivelul salariului de bază lunar brut stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri și alte adaosuri, este de 2.750 de lei, în cazul persoanelor nou-angajate în perioada 1 iunie-31 decembrie 2022 inclusiv.
Pentru a putea beneficia de aceasta facilitate incepand cu prima zi a lunii iunie 2022, majorarea trebuie inregistrata in termen de 20 de zile lucratoare , astfel, termenul de transmitere in REVISAL este 29 iunie 2022, repectiv pana pe data de 30 iunie 2022 (zilele de 1 iunie si 13 iunie sunt libere legale).