Sinteza: noutati fiscale in luna iulie 2024

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

In luna iulie 2024, lună tradițională de concedii, au existat multe noutati fiscale importante dar si de cateva proiecte legislative pe care le prezentam mai jos:

1.Salariul minim din 1 iulie 2024

Incepand cu luna iulie s-a majorat salariul minim pe economie la 3.700 lei. Totodata s-a majorat si suma netaxabila la salariul minim de la 200 de lei la 300 de lei. In plus, s-au exclus tichetele de masa din venitul baza de comparatie cu plafonul de 4.000 lei pana la care se acorda aceasta suma netaxabila.

Salariul minim din 1 iulie 2024: termen transmitere REVISAL, deducere 300 lei

2.Amenzi actualizate e-Factura

Incepand cu data de 1 iulie 2024 au intrat in vigoare noile amenzi legate de raportarile e-factura:

  • s-au modificat amenzile aplicabile emitentilor de facturi care nu le transmit in e-factura in termenul de 5 zile calendaristice . Amenda aplicabila este de 15% din valoarea facturii
  • incepand cu 1 iulie 2024 se aplica amenzi inclusiv destinatarilor care primesc si inregistreaza facturi fara sa fie primite in e-factura. Amenzile sunt de 15% din valoarea facturii

Am scris detaliat aici: Amenzi e-Factura incepand cu 1 iulie 2024

3.Extindere obligatii e-Transport de la 1 iulie 2024

Incepand cu 1 iulie 2024 s-a extins obligatia declararii in e-Transport pentru transportul international a tuturor bunurilor indiferent daca sunt sau nu cu risc fiscal, daca vehiculul:

  1. are o masa maxima tehnic admisibila de min. 2,5 tone și
  2. sunt incarcate cu bunuri cu masa bruta totala mai mare de 500 kg sau cu valoare totala > 10.000 lei.

Pentru transporturile internationale se aplica amenzi incepand cu 1 iulie 2024. S-a aprobat insa amanarea aplicarii sanctiunilor la RO e-Transport pana la 1 ianuarie 2025 pentru transportul rutier international in cazul operatorilor economici autorizati.

4.Impozit 70% pe venituri cu sursa neidentificata

Incepand cu 1 iulie 2024 se va aplica o cota de impozit de 70% asupra veniturilor a caror sursa nu a fost identificata. Aceasta masura a fost introdusa in anul precedent, prin Legea nr. 296/2023. Noua cota se va aplica deciziilor de impunere emise de organele fiscale incepand cu 1 iulie 2024.

Am scris detaliat aici: Venituri impozitate cu 70% incepand cu 1 iulie 2024

5.E-TVA

In MOF nr. 726 din 24.07.2024 s-a publicat Ordinul nr. 3.775 din 18 iulie 2024 pentru aprobarea modelului si continutului formularului “Decont precompletat RO e-TVA”.Acest document nu constituie titlu de creanta. Decontul precompletat RO e-TVA se transmite, pentru fiecare perioada fiscala de raportare, persoanelor impozabile inregistrate in scopuri de TVA prin mijloace electronice, in termenul prevazut de OUG nr. 70/2024.

S-a abrogat prevederea referitoare la intocmirea notelor justificative si s-a prelungit termenul pentru verificarea informatiilor si datelor din decontul precompletat de TVA de la 5 la 20 de zile. Notificarile de conformare nu vor avea impact asupra indicatorilor de risc fisca pana la 1 ianuarie 2025.

Am scris detaliat aici: Decontul precompletat e-TVA: termen, obligatii, amenzi

6.Controale Antifrauda Ro e-Transport

ANAF a anuntat intr-un comunicat publicat pe data de 5 iulie 2024 ca s-au demarat controale in intreaga tara pentru respectarea prevederilor RO e-Transport, fiind implicati 300 de inspectori antifrauda, la nivel national.

Detaliat, aici: Au inceput controalele pe RO e-Transport cu 300 de inspectori antifrauda

7.Recalcularea pensiilor dupa 01.09.2024

Casa Nationala de Pensii Publice a publicat lista veniturilor permanente si nepermanente care se valorifica in vederea recalcularii pensiilor sau a stabilirii pensiilor dupa data de 01.09.2024.

8.Redirectionare impozit pe profit

In Monitorul Oficial nr. 643 din 5 iulie 2024 s-a publicat Ordinul 3562 din 5 iulie 2024 pentru aprobarea Procedurii privind redirectionarea impozitului pe profit, potrivit legii, pentru efectuarea de sponsorizari si/sau acte de mecenat, precum si a modelului si continutului unor formulare. Prevederile acestui ordin se aplica incepand cu redirectionarea impozitului pe profit datorat pentru anul fiscal 2024/anul fiscal modificat care incepe in anul 2024.

Am scris detaliat aici: Procedura privind redirectionarea impozitului pe profit pentru anul 2024

9.Procedura de restituire a TVA entitati non profit pentru anumite achizitii

S-a publicat procedura de restituire a TVA aferenta achizitiilor de bunuri sau servicii efectuate de entitatile nonprofit si de societatile detinute integral de entitatile nonprofit, pentru care se aplica scutirea de TVA, conform prevederilor Codului fiscal: servicii de construire, reabilitare, modernizare de unitati spitalicesti,  livrari de echipamente medicale, aparate, dispozitive, articole, accesorii si echipamente de protectie, materiale si consumabile de uz sanitar, in anumite conditii).

Am scris detaliat aici: Procedura de restituire a TVA aferenta achizitiilor efectuate de entitatile nonprofit -O 3044/2024

10.Formularul 216 pentru declararea bunurilor de mare valoare

In MOF nr. 689 din 17 iulie 2024 s-a publicat modelul formularului 216 care se utilizeaza pentru declararea impozitului special pe bunurile imobile si mobile de valoare mare.

Declarația se completează și se depune la organul fiscal central de către :
a) persoanele fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/proprietate comună clădiri rezidențiale situate în România, dacă valoarea impozabilă a clădirii, calculată potrivit art. 457 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, depășește 2.500.000 lei;
b) persoanele fizice și persoanele juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/înregistrate în România a căror valoare de achiziție individuală depășește 375.000 lei.

Am scris detaliat aici: Nou: formularul 216 Declaratie privind impozitul special pe bunurile imobile si mobile de valoare mare

11.Termen de valabilitate limitat pentru tichetele de activitati casnice

Ministerul Muncii precizeaza intr-un comunicat publicat pe site-ul propriu ca tichetele de activitati casnice pot fi utilizate sau valorificate in termen de 12 luni de la achitionare, in cazul beneficiarilor, respectiv timp de 12 luni de la primire, in cazul prestatorilor
casnici.

12.Aplicatia e-Transport disponibila in APP Store si Google Play

Aplicatia e-Transport, prin intermediul careia sunt monitorizate transporturile rutiere pe teritoriul national ale bunurilor cu risc fiscal ridicat si transporturile rutiere internationale de bunuri, este disponibila spre descarcare din APP Store si Google Play. In perioada 15 iulie 2024 – 31 august 2024 aplicatia e-Transport este in perioada de testare, timp in care operatorii se pot familiariza cu utilizarea ei, fara sa fie aplicate sanctiuni.

Citeste aici comunicatul integral: Aplicatia e-Transport poate fi descarcata din APP Store si Google Play

13.Controale antifrauda la prestatorii de servicii ITP in luna iulie 2024

Directia antifrauda a efectuat o serie de controale la operatorii care efectueaza ITP pentru autovehicule. Au fost identificate neconcordante semnificative intre prestatiile efectuate si veniturile impozabile declarate. Astfel, la cei 600 de contribuabili selectati intr-o prima faza la nivel national, s-a identificat un numar foarte mare de prestatii ITP nedeclarate din punct de vedere fiscal in anii anteriori.

14.Proiect amplu al MF de modificare a Codului de procedura fiscala -publicat 31 iulie 2024

Pe data de 31 iulie, Ministerul de Finante a publicat un proiect legislativ pentru modificarea Codului de procedura fiscala. Am scris despre principalele masuri in articolele:

15.ANAF: Gradul de realizare a incasarilor bugetare

ANAF a anuntat pe data de 27 iulie 2024 un grad de realizare de 100,6% a programului de incasari venituri bugetare, respectiv un plus de 1,21 mld.lei fata de programul comunicat de Ministerul Finantelor.

Am scris detaliat aici: ANAF anunta un grad de realizare de 100,6% a programului de incasari venituri bugetare

16.Start: Femeia Antreprenor: start 30 iulie 2024

In Monitorul Oficial nr. 726 din 24 iulie 2024 s-a publicat Ordinul nr. 1.974 din 18 iulie 2024 privind aprobarea Procedurii de implementare a Programului national multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale in randul femeilor manager din sectorul IMM.
Aplicatia de inscriere va fi activa incepand cu data de 30.07.2024, ora 10.00 si pana la data de 04.10.2024, ora 20.00, cu posibilitatea de prelungire a termenului pana la epuizarea bugetului.

Am scris detaliat aici: S-a publicat procedura de implementare a programului femeia antreprenor: O 1974/2024

17.Ziua nationala a contabilului roman -13 iulie

Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania (CECCAR) a aniversat si in acest an, la 13 iulie, Ziua Nationala a Contabilului Roman. 2024 este al 20-lea an in care se sarbatoreste in Romania acest eveniment dedicat profesiei contabile. Tema acestui eveniment a fost: Era smart accounting: Contabilitatea, de la A la AI.

18.Modificarea criteriilor de marime ale entitatilor raportare

Ministerul de Finante a publicat pe data de 16 iulie 2024 un proiect legislativ cu privire la actualizarea criteriilor de mărime ale entităților raportoare, cu alte cuvinte se propune modificarea palfoanelor pentru incadrarea ca : microentitate, entitate mica, mijlocie si mare.

Detaliat aici: Se modifica criteriile de marime pentru microentitati, entitati mici, mijlocii si mari

bifa

Articole similare

Comentariul tau aici