Acoperirea pierderilor contabile reportate

Pierderea contabilă reportată se acoperă din :

• profitul exerciţiului financiar şi cel reportat
• din rezerve
• prime de capital şi
• capital social,
potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, cu respectarea prevederilor legale.

În lipsa unor prevederi legale exprese, ordinea surselor din care se acoperă pierderea contabilă este la latitudinea adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, respectiv a consiliului de administraţie.

Atentie !

În cazul corectării de erori care generează pierdere contabilă reportată, aceasta trebuie acoperită înainte de efectuarea oricărei repartizări de profit.

În contul 117 “Rezultatul reportat” se evidenţiază distinct rezultatul reportat provenit din preluarea la începutul exerciţiului financiar curent, a rezultatului din contul de profit şi pierdere al exerciţiului financiar precedent, precum şi rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile.

Recomandare: din punct de vedere practic este foarte util sa se deschida analitice pe contul 1171 pentru a reflecta rezultatul reportat al fiecarui an :

De ex. 1171.2013, 1171.2014 , etc.

Astfel, veti sti in orice moment, doar de pe balanta care au fost rezultatele fiecarui an.

Rezervele pe care le poate constitui societatea sunt :

a) Rezervele legale care se constituie anual din profitul entităţii;
b)Rezervele statutare sau contractuale se constituie anual din profitul net al entităţii, conform prevederilor din actul constitutiv al acesteia.
c)Alte rezerve neprevăzute de lege sau de statut pot fi constituite facultativ pe seama profitului net pentru acoperirea pierderilor contabile sau în alte scopuri, potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor.

Pe langa aceastea, mai pot exista rezerve din reevaluare- care se constituie la reevaluarea imobilizarilor corporale – acestea nu se pot insa distribui pentru acoperirea pierderilor.

Din punct de vedere fiscal, pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 5 ani consecutivi.

Prin excepţie de la prevederea anterioara, pierderea fiscală anuală realizată începând cu anul 2009, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 7 ani consecutivi.

Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.

Articole similare

Comentariul tau aici