Adeverinta de la locul de munca pentru concediul medical – model

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

Potrivit OUG 158/2005, persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate
în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asiguraţi, au dreptul, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României, la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, dacă:

  • desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, precum şi orice alte activităţi dependente;
  • desfăşoară activităţi în funcţii elective sau sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la lit. A;
  • beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii.

Totodata, potrivit Ordinului nr. 8/2016, plătitorii de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate au obligaţia să elibereze asiguratului adeverinţe din care să rezulte numărul de zile de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă avute în ultimele 12 luni, în vederea acordării certificatelor de concediu medical.

Model de adeverinta pentru concediul medical conform Ordinului nr.8/2016

Atentie! Adeverinţa are o valabilitate de 30 de zile de la data emiterii.

Autor articol: Diana Dragomir, economist, profil Linkedin -click aici-

Articole similare