Apostila si supralegalizarea actelor notariale

In Monitorul Oficial nr. 479 din 01.08.2013 a aparut Ordinul nr. 2.333/C din 24.07.2013 al Ministerului Justitiei privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995.

• Pentru valabilitatea în străinătate a actului notarial este necesară supralegalizarea semnăturii și a sigiliului sau apostilarea acestora .

• Actele notariale care pot fi supuse procedurii apostilării sau supralegalizării sunt actele îndeplinite de către notarii publici, cu respectarea dispozițiilor legii.

Apostila aplicată atestă faptul că actul a fost supus unei proceduri notariale, veracitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul procedurii sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe act. Apostila se aplică de către Camere(Camera Notarilor Publici) numai pe actele notariale prevăzute de prezentul regulament, care urmează a fi folosite pe teritoriul statelor părți la Convenția privind suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961 și denumită în continuare Convenția de la Haga, care au aderat la aceasta sau au ratificat-o

• Prin supralegalizare se atestă, pentru statele care nu sunt semnatare ale Convenției de la Haga sau cu care România nu a încheiat tratate care conțin dispoziții privind scutirea de legalizare sau de orice altă formalitate echivalentă pentru recunoașterea reciprocă a valabilității actelor, că actul notarial supus acestei proceduri este un act oficial, veracitatea semnăturii și calitatea în care a acționat autoritatea care a îndeplinit actul, precum și identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe acest act. Supralegalizarea de către Camere se face numai pe actele notariale.

Ștampila pentru apostilă, precum și cea pentru supralegalizare au diametrul de 35 mm și cuprind cel puțin denumirea Camereiși denumirea procedurii: „apostilă” și, respectiv, „supralegalizare”. Pentru ștampilele sediului principal al Camerei se va preciza denumirea localității în care funcționează sediul principal, iar pentru ștampilele sediilor secundare, denumirea județului în care funcționează acestea. Modelele ștampilelor pentru apostilă și supralegalizare sunt prevăzute în anexa la metodologia aprobată de Consiliul Uniunii.

• Pe fiecare act pe care se aplică apostila sau supralegalizarea se înscrie, sub încheierea care certifică aplicarea procedurii, următoarea mențiune, după caz: „Această apostilă/supralegalizare certifică veracitatea semnăturii, calitatea în care a acționat autoritatea care a îndeplinit procedura sau, după caz, identitatea sigiliului ori a ștampilei de pe act. Această apostilă/supralegalizare nu certifică conținutul documentului”. Pentru fiecare procedură, Camerele vor realiza, prin intermediul Uniunii, parafe care vor avea înscrise textul menționat și care vor fi aplicate pe fiecare document de către persoana desemnată, în funcție de procedura solicitată

• Fac excepție de la aplicarea apostilei sau supralegalizării actele notariale care urmează să fie folosite în state cu care România are încheiate tratate care conțin dispoziții privind scutirea de legalizare sau de orice altă formalitate echivalentă pentru recunoașterea reciprocă a valabilității acestor acte. În situația în care, deși solicitantului actului i se aduce la cunoștință acest fapt, acesta stăruie să îi fie aplicată procedura solicitată, iar actele depuse îndeplinesc condițiile prevăzute de prezentul regulament, Camera va întocmi procedura solicitată pentru statul respectiv

• Apostilarea sau supralegalizarea actelor notariale poate fi solicitată de titularul actului sau de orice alt deținător al acestuia

• Apostila sau supralegalizarea se aplică fie direct pe actul original sau pe copia legalizată a actului, fie pe o prelungire a acestora, care va face corp comun cu actul apostilat sau supralegalizat și care va fi broșată cu acesta. Între actul apostilat sau supralegalizat și prelungirea pe care se înscrie apostila sau supralegalizarea se vor aplica cel puțin două ștampile de legătură ale biroului apostilă și supralegalizare, precum și semnătura persoanei desemnate, pe fiecare dintre ștampile.

 

Articole similare

Comentariul tau aici