Procedura de urmat si termenul in cazul schimbarii domiciliul fiscal

Conform prevederilor Ordonantei 92/2003 privind Codul de procedura fiscala,art 31 domiciliul fiscal se înregistrează la organul fiscal în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social prin depunerea unei cereri de modificare a domiciliului fiscal, însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta.

Potrivi art 77 modificarile ulterioare ale datelor din declaratia de inregistrare fiscala trebuie declarate la organul fiscal in termen de 30 de zile de la data producerii acestora.

Potrivit OMFP 262/2007 pentru aprobarea formularelor de inregistrare fiscala a contribuabililor, formularul 050″Cerere de inregistrare a domiciliului fiscal a contribuabilului” se completeaza si se depune direct sau prin imputernicit/reprezentant fiscal la registratura organului fiscal competent ori la posta prin scrisoare recomandata si va fi insotita de documente care sa faca dovada detinerii sau ocuparii legale a spatiului pentru noul domiciliu fiscal.

Organul fiscal competent este organul fiscal in a carui raza teritoriala urmeaza a se stabili noul domiciliu fiscal al contribuabilului.

Cererea se soluţionează de organul fiscal, în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia, prin emiterea deciziei de modificare a domiciliului fiscal care se comunică contribuabilului .

Data schimbării domiciliului fiscal este data comunicării deciziei de modificare a domiciliului fiscal.

Organul fiscal poate emite din oficiu decizia de modificare a domiciliului fiscal ori de câte ori constată că domiciliul fiscal este diferit de domiciliul sau sediul social, iar contribuabilul nu a depus cerere de modificare a domiciliului fiscal.

Baza legala:

Ordonanta guvernului nr 92 / 2003 articolul 31

Ordonanta guvernului nr 92 / 2003 articolul 77

Ordinul ministrului economiei si finantelor nr 262 / 2007 articolul 1

 

Articole similare

Comentariul tau aici